Weekendul acesta este cel mai scurt weekend din an. Mai scurt cu o oră pentru că se trece la ora de vară. Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 3 devine ora 4. Aşa că cea mai dragă zi din săptămână, duminica, va avea doar 23 de ore.

Trecerea la ora de vară se face în fiecare an în ultima duminică a lunii martie. Ceasurile se vor da înainte în acelaşi moment în toate ţările Uniunii Europene.

Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2.

România se află în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită „timpul legal român”. În urmă modificării, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal GMT va fi de trei ore. România va reveni la ora de iarnă în ultima duminică din luna octombrie.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Până în 1939, ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie (în 1932 – 22 mai), ora 00:00 şi prima duminică din octombrie, ora 01:00 (ore locale). Între 1 aprilie 1940, ora 00:00, şi 2 noiembrie 1942, ora 03:00, ora de vară a fost în vigoare permanent în România.

În 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată. Ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979. În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.

Din 1997, ora de vară începe în România în ultima duminică din martie şi se încheie în ultima duminică din octombrie, la fel ca în toate ţările europene.

De ce dăm ceasul înainte cu o oră?
Practica a apărut pentru a ne folosi mai eficient de orele lungi de lumină ale verii.

Ideea de a trece la ora de vară, cu scopul de a avea la dispoziţie mai multă lumină, a fost concepută prima oară de Benjamin Franklin în timpul unui sejur în Paris, în anul 1784. Însă deşi iniţiativa acestuia este de lăudat, primul care s-a gândit în mod serios să facă această idee posibilă a fost un constructor londonez pe nume William Willett. Acesta a propus să dăm ceasul înainte cu 20 de minute în fiecare duminică din luna aprilie.

Ora de vară, aşa cum o cunoaştem astăzi, a fost propusă de entomologul din Noua Zeelandă, pe nume George Vernon Hudson, în 1895. Iar 110 ţări din întreaga lume se folosesc de mecanismul propus de acesta.

Din Europa, Islanda este singura ţara care nu face trecerea la ora de vară, iar Rusia, deşi a început să aplice acest sistem din 1981, a renunţat după 20 de ani, pe motiv că nu vrea să-şi streseze cetăţenii.

Cum ne afectează?
Medicii sunt de părere că avem nevoie de aproximativ o săptămână pentru a ne adapta la ora de vară, deoarece trebuie să ne trezim cu o oră mai devreme decât ne-am obişnuit. Aşa se explică şi lipsa de energie pe care o resimţim atunci când trecem la ora de vară.

Pentru a ne ajuta organismul să treacă uşor peste această schimbare, îi putem oferi combinaţia de guarana, rhodiola, ginkgo biloba şi vitamina B6. Aceasta îmbunătăţeşte funcţiile mentale, combate oboseală şi creşte rezistenţa la efort, reduce efectele nocive ale stresului asupra sistemului nervos, creşte tonusul general al organismului şi nu produce poftă de mâncare.

Guarana
Îmbunătăţeşte memoria – studiile au demonstrat că guarana îmbunătăţeşte memoria cu 32% de la prima administrare – şi concentrarea, combate stresul şi activează sistemul nervos. Este un foarte bun energizant, îmbunătăţeşte randamentul fizic şi psihic şi ajută la refacerea rapidă după efort sau boală.

Rhodiola
Este un adaptogen puternic datorită capacităţii sale de a creşte rezistenţa la factorii de stres. Îmbunătăţeşte munca intelectuală, memoria şi starea psihică.

Ginkgo biloba
Cercetările moderne au arătat că este un excelent stimulent cerebral, îmbunătăţind în scurt timp microcirculația sangvină de la nivelul creierului şi de aceea se recomandă în special pentru maladiile asociate cu scăderea fluxului de sânge din creier. Datorită proprietăţilor antioxidante puternice, Ginkgo biloba contracarează acţiunea radicalilor liberi care distrug celulele cerebrale.

Vitamina B6
Optimizează transmisia nervoasă. Are rol antistres şi în sinteza neurotransmiţătorilor.

Te simţi tot mai obosit, nu te poţi concentra la nimic, iar gândul nu-ţi stă decât la patul de acasă? Ei bine, este posibil că astenia de primăvară să fi pus stăpânire pe tine. Alimentaţia din timpul iernii, lipsa luminii naturale, sedentarismul, schimbările de temperatură au obosit organismul, iar acesta încearcă acum să îşi reintre în ritm.

Pentru a-l ajută să facă faţă efectelor asteniei de primăvară, oferă-i organismului tău combinaţia de guarana, rhodiola, Ginkgo biloba şi vitamina B6. Aceasta îmbunătăţeşte funcţiile mentale, combate oboseală şi creşte rezistenţa la efort, reduce efectele nocive ale stresului asupra sistemului nervos, creşte tonusul general al organismului şi nu produce poftă de mâncare.

Guarana
Îmbunătăţeşte memoria – studiile au demonstrat că guarana îmbunătăţeşte memoria cu 32% de la prima administrare – şi concentrarea, combate stresul şi activează sistemul nervos. Este un foarte bun energizant, îmbunătăţeşte randamentul fizic şi psihic şi ajută la refacerea rapidă după efort sau boală.

Rhodiola
Este un adaptogen puternic datorită capacităţii sale de a creşte rezistenţa la factorii de stres. Îmbunătăţeşte munca intelectuală, memoria şi starea psihică.

Ginkgo biloba
Cercetările moderne au arătat că este un excelent stimulent cerebral, îmbunătăţind în scurt timp microcirculația sangvină de la nivelul creierului şi de aceea se recomandă în special pentru maladiile asociate cu scăderea fluxului de sânge din creier. Datorită proprietăţilor antioxidante puternice, Ginkgo biloba contracarează acţiunea radicalilor liberi care distrug celulele cerebrale.

Vitamina B6
Optimizează transmisia nervoasă. Are rol antistres şi în sinteza neurotransmiţătorilor.

 

 

Pentru a obţine rezultate bune în tot ceea ce întreprinzi trebuie să ai grijă de sănătatea creierului. Cum? Optează pentru o dietă bogată în vitamine, acordă importanță activităţii fizice şi, atunci când simţi că nu te poţi concentra şi eşti lipsit de energie, alege combinaţia de guarana, rhodiola, ginkgo biloba şi vitamina B6. Aceasta îmbunătăţeşte funcţiile mentale, combate oboseala şi creşte rezistenţa la efort, reduce efectele nocive ale stresului asupra sistemului nervos, creşte tonusul general al organismului şi nu produce poftă de mâncare.

Guarana
În vremurile îndepărtate, băştinaşii sud-americani foloseau guarana pentru a trata durerile de cap. Datorită capacităţilor energizante ale plantei, aceasta era folosită în perioadele de lupte între triburi, deoarece îi ajuta pe cei implicaţi să depăşească starea de oboseală.

Astăzi se ştie că guarana îmbunătăţeşte memoria – studiile au demonstrat că guarana îmbunătăţeşte memoria cu 32% de la prima administrare – şi concentrarea, combate stresul şi activează sistemul nervos. Este un foarte bun energizant, îmbunătăţeşte randamentul fizic şi psihic şi ajută la refacerea rapidă după efort sau boală.

Rhodiola
Este un adaptogen puternic datorită capacităţii sale de a creşte rezistenţa la factorii de stres. Îmbunătăţeşte munca intelectuală, memoria şi starea psihică.

Ginkgo biloba
Chinezii au folosit secole de-a rândul această plantă. În medicina tradiţională, ea este utilizată pentru a trata tulburările circulatorii şi pentru a spori memoria. Cercetările moderne au arătat că este un excelent stimulent cerebral, îmbunătăţind în scurt timp microcirculația sangvină de la nivelul creierului şi de aceea se recomandă în special pentru maladiile asociate cu scăderea fluxului de sânge din creier. Datorită proprietăţilor antioxidante puternice, Ginkgo biloba contracarează acţiunea radicalilor liberi care distrug celulele cerebrale.

Vitamina B6
Optimizează transmisia nervoasă. Are rol antistres şi în sinteza neurotransmiţătorilor.

 

Ai acumulat mult stres, multă oboseală şi te-ai trezit lipsit de energie? Iată câteva trucuri care te vor ajută să te simţi în formă.

1. Spală-te cu apă rece pe faţă. Te va ajuta să te trezeşti.
2. Fă câteva exerciţii de înviorare dacă nu ai timp să mergi la sală. Astfel vei alunga stresul şi oboseala şi vei acumula energie pentru întreaga zi.
3. Alege din garderobă hainele preferate. Musai colorate! Vei vedea că îţi vor da o stare de bine.
4. Nu uita să bei apă pe parcursul zilei. Deshidratarea este unul dintre motivele pentru care te simţi lipsit de energie.
5. Din când în când, ridică-te de la birou, mai ales dacă lucrezi mult la calculator. Ochii au nevoie de o pauză.
6. Dacă ai posibilitatea, relaxează-te 15-20 de minute la prânz. Corpul tău va primi astfel un boost de energie.
7. Şi nu uita să râzi! Te vei simţi nemaipomenit!

 

Ziua mai scurtă, răcelile, frigul te fac să te simţi în această perioada mai obosit decât în alte sezoane. Pe lângă somn şi alimentaţie sănătoasă, mişcarea te va ajuta şi ea să alungi oboseala şi să te simţi în formă.

Chiar dacă iarna îţi este mai greu să mergi la sală, profită de sporturile specifice sezonului (patinaj, săniuş, ski) şi vei vedea că te vei simţi mai energic. Sau, de ce nu, organizează-ţi în aşa fel programul zilei încât să îţi rezervi o jumătate de oră pentru câteva exerciţii pe care le poţi face acasă.

Iată ce poţi face:

– Sari coarda. Ai grijă însă că pentru asta este important să nu ai nici o afecţiune cardiacă sau articulară.
– Întinde-ţi coloana cu ajutorul unei cozi de mătură. Stai jos, ia coada de mătură, pe care, cu mişcări lente, o aduci treptat deasupra capului şi, cât poţi de mult, în spatele umerilor.
– Fă lumânarea, dar nu cu picioarele lipite, ci depărtate, în funcţie de cât de lat este bazinul. Urcă şi coboară, implicând spatele, vertebră cu vertebră.
-Ţine picioarele depărtate în V, inspiră şi expiră, aplecând corpul într-o parte, spre stânga, astfel încât să atingi vârful degetelor de la piciorul stâng cu mâna stânga, în timp ce braţul drept se ridică în aer. Repetă exerciţiul şi pe partea dreaptă a corpului.

Ţi se întâmplă să dormi 7-8 ore pe noapte şi cu toate acestea să te simţi obosit dimineaţa? Iată care pot fi motivele pentru care eşti lipsit de energie şi fără chef de nimic.

Stresul
Este una dintre principalele cauze ale lipsei de energie, fiind responsabil de oboseala glandelor suprarenale, care poate provoca scăderea valorilor energiei, dar şi epuizare.

Lipsa de mişcare
Ai deseori senzaţia că ziua este prea scurtă şi că nu apuci să faci tot ce îţi propui? Chiar dacă se întâmplă asta, fă tot posibilul şi include în programul zilnic o jumătate de oră de exerciţii fizice. Dacă nu vrei să pierzi timpul cu drumul spre sala de sport, atunci optează pentru plimbări. Sedentarismul şi alimentaţia nesănătoasă afectează circulaţia sanguină şi te fac să te simţi stors de energie.

Alimentaţie necorespunzătoare
Fast-food-ul este o variantă gustoasă şi la îndemână, dar nu uita că atunci când organismul nu primeşte substanţe nutritive, dă semne de epuizare, iar tu te vei simţi obosit imediat după ce mănânci. În plus, este bine să ştii că tulburările digestive se numără printre cele mai frecvente probleme de sănătate de la noi şi produc unele dintre cele mai neplăcute simptome, precum balonare, crampe abdominale sau indigestie.

Săritul peste mese
Organizează-ţi ziua astfel încât să nu sari peste niciuna dintre mese. Altfel, vei mânca mai mult, iar sistemul digestiv va fi suprasolicitat şi, prin urmare, nivelul tău de energie va scădea şi te vei simţi obosit.

Vestea că vei deveni mamă îţi provoacă imediat cel mai larg zâmbet din lume, dar şi o sumedenie de întrebări cărora încerci să le găseşti răspunsuri. Aşa că te apuci repede de căutat informaţii, de sunat cele mai bune prietene care au deja copii pentru a nu rata nici un amănunt ce te-ar putea ajuta atunci când cel mic va veni pe lume. Nimic nu pare să umbrească bucuria de a-ţi creşte bebeluşul. Cu toate acestea, există un aspect pe care multe dintre mămici îl ignoră: oboseala care se instalează la câteva zile după naştere şi care duce la nervozitate, lipsa puterii de concentrare şi de organizare şi stres.

Pentru a te putea bucura pe deplin de rolul de mămică, nu uită aşadar să te odihneşti. Iată câteva sfaturi care te-ar putea ajuta

1. Trage un pui de somn sau stai măcar o jumătate de oră cu ochii închişi. Toată lumea îţi dă acest sfat, care pare greu de pus în practică, dar nu imposibil. Profită de somnul bebeluşului şi odihneşte-te şi tu. Uită de vasele nespălate din chiuvetă, de teancul de haine ce trebuie călcate şi acordă-ţi măcar o jumătate de oră de somn pe zi. Bebeluşul are nevoie de o mamă odihnită şi veselă, nu de o casă pusă la punct.

2. Implică-ţi partenerul. Ştim că ai tendinţa de a face tu totul, dar nu este un capăt de ţară dacă delegi din sarcini. În plus, tatăl va fi fericit pentru că va avea ocazia să petreacă mai mult timp cu bebeluşul şi va începe astfel să construiască, treptat, o relaţie frumoasă cu cel mic.

3. Nu amâna momentul în care te bagi în pat seară. Ştim că mereu mai găseşti ceva de făcut, dar cel mai bine este să le laşi pentru a doua zi. În curând, bebeluşul va cere din nou de mâncare.

4. Hidratează-te şi consumă alimente bogate în vitamine.

 

Ţi s-a întâmplat vreodată să te întorci din vacanţă şi să te simţi atât de obosit încât chiar şi datul jos din pat să pară o faptă de vitejie? De ce revenim din vacanţă atât de obosiţi?

De fiecare dată când suntem în vacanţă ne trezim târziu, ne deconectăm de la rutina de zi cu zi, de la turaţia la care era obişnuit organismul şi încearcă să se adapteze. De aceea, de fiecare dată când ne reluăm activitatea, organismul oboseşte mai repede şi ne dă senzaţia de epuizare, de incapabilitate de concentrare.

Un alt factor ar putea fi programul dezorganizat pe care îl avem în vacanţe: ore de somn pierdute, oboseala călătoriilor, schimbarea patului. Deprivarea de somn este unul dintre cele mai comune cauze pentru oboseală cronică. Un somn insuficient înseamnă că organismul nu poate să se recupereze după efortul mare din timpul zilei. Prin urmare funcţionarea organismului va fi compromisă şi lipsa de energie va fi resimţită alături de dureri de cap, ochi obosiţi, iritabilitate.

Te-ai gândit cum poţi preveni acest lucru?

De multe ori, această lipsă de energie poate fi combătută cu un program de vacanţă activ, cu 7-8 ore de somn odihnitor, o dietă echilibrată, însă de cele mai multe ori nu ţinem cont de aceste sfaturi, le încălcăm şi din nou ne reluăm activitatea lipsiţi de energie şi de concentrare.

În ultima perioadă am avut parte de o vreme foarte capricioasă. S-a trecut de la temperaturi foarte scăzute pentru sezonul de toamnă, la temperaturi aproape văratice.

Organismul nostru are nevoie de o perioadă de adaptare la aceste schimbări, aşa că în această toamnă, majoritatea dintre noi am avut de suferit.

Schimbările bruşte de temperatură îi afectează în principal pe vârstnici, însă şi persoanele tinere, active, cu joburi solicitante sunt afectate.

Cum ne afectează aceste schimbări de temperatură?

– suntem mai obosiţi;
– suntem mai slăbiţi;
– avem stări de epuizare;
– suntem mai nervoşi sau irascibili.

Ce trebuie să facem, pentru a nu fi afectaţi de schimbările bruşte de temperatură?

– să consumăm lichide;
– să consumăm mai multe fructe şi legume;
– să mergem mai mult pe jos, în aer liber;
– să facem sport.

Importanța magneziului în organism

Magneziul este remediul împotriva oboselii şi a stresului, reechilibrând sistemul nervos, şi fiind un adevărat „combustibilȚ  pentru acesta, menţinând echilibrul neuro-muscular şi intervenind în cele mai delicate procese biochimice ale organismului.

De asemenea magneziul joacă un rol important în producerea de energie, în sinteză acizilor şi proteinelor, relaxează musculatura şi reglează metabolismul. Este util şi în activitatea hormonală, previne diabetul şi pietrele la rinichi.

Iată care sunt alimentele cele mai bogate în magneziu şi care îţi pot asigura aportul zilnic de care ai nevoie: legume (spanac, broccoli, cartofi, varză), fructe (banane, avocado), cereale, seminţe (de dovleac şi floarea soarelui), nuci, unt de arahide, fructe uscate, lapte, peste, cacao.

Complexul de vitamine B joacă un rol de carrier în transportul activ de magneziu prin membrană celulară.

Care este rolul combinaţiei MAGNEZIU – B complex la nivelul sistemului nervos?

– Menţine integritatea structurală a fibrei nervoase;
– Modulează transmiterea fluxului nervos;
– Intervine în producerea şi eliberarea de energie la nivel celular;
– Facilitează aportul de oxigen la nivel celular.

Deşi este un mineral fundamental pentru buna funcţionare a organismului şi a celulei nervoase, 90% din oameni au deficit de magneziu.

Deficitul de magneziu conduce la dezechilibre ale sistemului nervos:

– boseală;
– lipsă de energie;
– ameţeli;
– iritabilitate, hiperactivitate;
– agitaţie;
– labilitate emoţională;
– axietate

Dacă te simţi tot timpul obosit, nu eşti singurul! Oboseala este o acuză foarte comună care a luat amploare din ce în ce mai mult în ultima perioadă.

Perioadele stresante de la serviciu sau şcoală, alimentaţia greşită, lipsa somnului şi a sportului, cât şi consumul excesiv de alcool sau tutun duc la o stare de oboseală resimţită pe tot parcursul zilei.

Şi copiii sunt obosiţi! Din ce în ce mai mulţi copiii prezintă stări de oboseală din cauza programului încărcat de la şcoală sau grădiniţă, multitudinea activităţilor extraşcolare sau a temelor.

Ce trebuie făcut pentru a reduce oboseală?

1. Mâncare: mănâncă un mic dejun consistent. Consumă alimente bogate în fibre şi fructe şi legume zilnic.

2. Suplimentează-ţi rezervele de energie cu magneziu, ginkgo biloba, rhodiola, guarana.

3. Băutură: bea apă toată ziua! Redu la minim consumul de băuturi cofeinizate şi alcoolul.

4. Sport: Trezește-te mereu la aceeaşi oră şi începeţi dimineaţa cu câteva exerciţii fizice.

5. Somn: mergi la somn mai devreme decât în mod normal!