Câteva strategii pentru a face față stresului

Sigur ai în birou măcar un coleg ce pare că nu are nici o grijă. Nu pare afectat nici de pretenţiile şefului, nici de deadline-urile strânse şi nici de volumul mare de muncă. Asta nu înseamnă că este mai puţin implicat. La baza atitudinii sale mai distante faţă de problemele inevitabile ale vieţii stă un set de abilităţi care îi asigură rezistenţă în faţa acestora şi îl ajută să preîntâmpine manifestarea episoadelor de anxietate, potrivit unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la European College of Neuropsychopharmacology.

Iată care sunt strategiile pe care experţii le recomandă celor cărora le lipsesc astfel de abilităţi, scrie today.com.

1. Acceptarea abilităţilor personale reale şi eliminarea perfecţionismului din gândire. Ideea de perfecţionism este strâns legată de declanşarea episoadelor de anxietate. Această luptă constantă pentru a fi cei mai buni ne poate stârni sentimente de ură faţă de sine, nelinişte şi chiar depresie, care la rândul lor se manifestă prin imposibilitatea de a lua decizii şi incapacitatea de a duce proiectele la bun sfârşit. De aceea, specialiştii ne recomandă să îmbrăţişăm ideea că nu putem fi buni la toate şi să ne oferim libertatea de a învăţa din greşeli şi a avea o atitudine mai relaxată faţă de neajunsuri. Cât despre decizii, este mai important să ne asumăm riscuri, decât să fim paralizaţi de indecizie.

2. Compasiunea faţă de sine. Anxietatea vine la pachet cu o mulţime de sentimente negative, autocritică şi regrete. Scopul este să fim conştienţi de aceste modele de gândire, să ne analizăm gândurile şi să oprim cursul negativităţii. Mai mult, este important să ne iertăm pe noi înşine pentru ceea ce considerăm că am făcut greşit. „Este ca şi când am avea un prieten care se învinovăţeşte la fel cum noi înşine o facem. Trebuie să alegem cuvinte ce exprimă compasiunea şi să ni le atribuim nouă înşine”, este de părere Olivia Remeş, doctorandă în cadrul University of Cambridge.

3. Stabilirea intervalului orar destinat gândurilor cu privire la viitor. Una dintre caracteristicile persoanelor ce suferă frecvent de episoade de anxietate este îngrijorarea. Specialiştii le recomandă stabilirea unui interval orar din zi în care să îşi permită să se gândească la problemele ce fac subiectul îngrijorării, aşa încât astfel de gânduri să nu interfereze cu activităţile pe care le desfăşoară pe parcursul zilei. Astfel, acestea pot beneficia de un bun management al sentimentelor şi gândurilor iraţionale.

4. Meditaţia. Unele studii arată că meditaţia de tip „mindfulness” este un instrument deosebit de eficient în combaterea anxietăţii. Acest tip de meditaţie presupune concentrarea asupra momentului prezent şi eliminarea gândurilor îndreptate către evenimentele care s-au petrecut în trecut sau anticiparea celor ce urmează să aibă loc.

Distribuiti acest articol ...Share on facebook
Facebook
Share on google
Google
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
Linkedin